Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, a solicitat strămutarea procesului deschis de Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, care are ca scop recuperarea unei sume uriaşe, imputate de Curtea de Conturi în perioada 2008-2012. Vicepreședintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, a declarat că acțiunea a fost deschisă de Consiliul Județean la Tribunalul Botoșani și se îndreaptă împotriva fostului preşedinte al CJ, Mihai Ţâbuleac, dar şi a zeci de angajaţi ai instituţiei sau ai unităţilor din subordinea acesteia.
Acţiunea are ca scop recuperarea unor sporuri acordate angajaților, pe care Curtea de Conturi le-a considerat că au fost date ilegal și le-a imputat actualei conduceri.
Reprezentanții CJ spun că legea îl obligă să facă demersuri pentru recuperarea banilor, în condiţiile în care faptele se prescriu.
„S-a cerut strămutarea, motivând că nu ar fi o judecată corectă plecând de la faptul că procesul se judecă pe plan local. Noi am deschis acțiune împotriva ordonatorului de credit de atunci. Suma de recuperat se ridică la 6,7 milioane lei. Sunt bani de la investiții, de la inundațiile de atunci, de la Protecția Copilului, de la drumuri. Săptămâna trecută, a venit auditul de la Curtea de Conturi și a verificat ducerea la îndeplinire a acelor măsuri, constatând că parțial le-am dus la îndeplinire„, a menționat Sorescu.