Reprezentanţii Primăriei Botoşani au solicitat printr-o adresă conducerii Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement să înceapă montarea patinoarului în Parcul „Mihai Eminescu”, începând cu data de 3 noiembrie. Termenul dat pentru finalizarea lucrării este 29 noiembrie, astfel încât patinoarul să fie deschis oficial pe 6 decembrie.
„Dacă şi-a asumat, noi mergem acolo. Nu ştiu unde pune căsute, ce vom pune acolo. Să găsească soluţii şi să ne pună la dispoziţie spaţii pentru ca cei care vin să aibă unde să se schimbe. Ne-a promis că ne aduce de la ISU„, a spus Eugen Ţurcanu, directorul DSPSA.