Judecătoria Botoşani a dispus înlocuirea măsurii preventive de supraveghere judiciară, dispusă iniţial, cu o altă măsură în cazul a trei botoşăneni. Pe 23 septembrie a.c., faţă de cei trei bărbaţi, toţi din municipiul Botoşani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, impunându-le celor trei să nu depăşească limitele teritoriale ale municipiului Botoşani şi să nu se deplaseze în nici un loc de distracţie şi agrement din categoria baruri, cluburi, restaurante, discoteci şi pub-uri.
În urma supravegherii acestora, poliţiştii au stabilit faptul că, în perioada 9 – 14 octombrie, cei trei bărbaţi au încălcat, cu rea credinţă, obligaţiile stabilite de unitatea de parchet şi au intrat în mai multe baruri şi localuri, iar unul dintre aceştia a părăsit şi localitatea de domiciliu, deplasându-se în localitatea Truşeşti, judeţul Botoşani.
La data de 17 octombrie , faţă de cei în cauză, Judecătoria Botoşani a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.