Municipalitatea va aloca fonduri pentru finalizarea investiţiei la Colegiul Naţional „A.T.Laurian”. Consilierii locali au aprobat, la sfârşitul săptămânii, indicatorii tehnico-economici pentru finalizarea extinderii la această unitate de învăţământ. Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste un milion lei.
În cadrul lucrărilor care se vor efectua se urmăreşte finalizarea extinderii şi a corpului de legătură dintre clădirea veche şi cea nouă. Lucrările, susţin oficialii Primăriei Botoşani, sunt necesare pentru a asigura condiţiile igienico-sanitare în vederea desfăşurării în condiţii optime a actului de învăţământ, precum şi pentru protecţia elevilor şi cadrelor didactice.
Lucrarile de constructie la Colegiul A.T.Laurian au fost intrerupte in urma cu cinci ani din lipsa de fonduri.