Conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Botoşani continuă tradiţia organizării balurilor oamenilor de afaceri.
Preşedintele organizaţiei, Romeo Floareş, a precizat că vineri seară au fost invitaţi reprezentanţi ai 120 de firme din Botoşani la Casa Lux. Acesta a ţinut să menţioneze că firmele au trecut şi trec printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi ficeare pas înainte făcut este cu atât mai apreciat.
„Criza şi-a spus cuvântul, multe dintre firme au falimentat, însă unele au reuşit să supraveţuiască şi mai mult decât atât au progresat. Fiecare pas înainte, în acest mediu mai puţin propice, trebuie cu atât mai mult de apreciat. Noi ţinem tradiţia şi organizăm ediţia XXI şi le oferim consultanţă, în special pe proiecte europene, acolo unde este multă nevoie”, a declarat Romeo Floareş.