Directorul Locativa, Cătălin Flutur, a fost din nou ţinta unor atacuri ale social-democraţilor. Vicepreşedintele PSD Botoşani, Cosmin Andrei, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că Locativa este stat în stat şi că nu există comunicare cu această instituţie de când este Flutur director.
Cosmin Andrei a afirmat că va veni cu mai multe date vizavi de afacerile din spatele societăţii, atunci când va avea acces la documentele instituţiei. El a ţinut să-i pună o întrebare lui Flutur.
„Este adevărat că o mare parte din contractele SC Locativa sunt cu rude ale dvs., colegi din partid sau prieteni din familia mare politică în care vă regăsiţi acum? Vom veni şi cu mai multe date importante când vom avea acces la informaţiile de la Locativa„, a afirmat Cosmin Andrei.