Zece persoane din Inspectoratul Şcolar Judeţean vor derula, timp de o săptămână, activităţi împreună cu inspectori şcolari din Franţa. IŞJ Botoşani derulează proiectul „Noi abordări ale inspecţiei şcolare în context European. Strategii pentru prevenirea eşecului şcolar”, care se va desfăşura în anul şcolar 2014-2015 şi care este realizat în parteneriat cu Rectoratul din Nice, Franţa.
Reprezentanţii IŞJ susţin că între cele două instituţii există o colaborare veche de cinci ani în domeniul derulării proiectelor europene, când au fost puse bazele unui proiect Leonardo da Vinci, urmat de alte proiecte şi colaborări în domeniul educaţiei.
„În cadrul proiectului, un număr de zece participanţi din IŞJ vor efectua o mobilitate de o săptămână şi vor derula activităţi împreună cu inspectori şcolari din Franţa, pentru a găsi exemple de bune practici ale inspecţiei şcolare şi ale metodelor utilizate în unităţile şcolare cu accent nu numai de control, ci în special pe consilierea cadrelor didactice, pe strijinirea acestora şi a elevilor în procesul de predare-învăţare-evaluare”, se precizează într-un comunicat de presă al IŞJ.