Candidatul Partidului Ecologist Român, William Brînză, a fost prezent, sâmbătă, la Botoşani pentru a-şi promova candidatura pentru funcţia de preşedinte.
Campania electorală a ecologiştilor se face dintr-o caravană, conducerrea partidului recunoscând că nu au resurse financiare şi nici sedii în toate localităţile.
Alegerea Botoşaniul ca primă destinaţie în campania electorală a fost explicată de candidatul ecologiştilor prin faptul că la derularea proiectelor sale în strănătate privind ajutorarea comunităţilor de români, a fost sprijinit cel mai mult de oameni din zona Moldovei.
Acesta a lansat promisiuni vizând proiecte cu fonduri europene privind becuri ecologice, cu proiecte pe regiuni, pe judeţe. Printre promisiuni se numără şi refuzul exploatării gazelor de şist, a vânzării resurselor de aur de la Roşia Montană precum şi a proiectului UDMR privind autonomia Transilvaniei.
Brînză a recunoscut că a printre semnăturile adunate pentru depunerea candidaturii se numără şi cele ale unor democrat liberali şi chiar social democraţi. Ecologistul a mai atras atenţia candidaţilor care au probleme cu legea, menţionând că el şi Monica Macovei sunt singurii care nu trebuie să dea explicaţii justiţiei.
„Cineva m-a întrebat de ce prima ieşirea a mea este la Botoşani. Am răspuns foarte simplu, în toate proiectele mele din străinătate, în cei aproape opt ani de mandat, cei mai aproape de mine au fost moldovenii, românii din Botoşani, Suceava, Iaşi, Bacău. Împreună am reuşit să dotăm şcolile din străinătate şi cei care aveţi rude în străinătate cred că îl regăsesc undeva. De aceea am ţinut ca începutul campaniei mele să fie în Botoşani. O a doua întrebare a fost de ce candidaz. Fac asta pentru că sunt tânăr, am 42 de ani, sunt curaj, am o pregătire profesională, sunt lector universitar şi avocat în baroul Bucureşti şi să spun cinstit nu duc grija zilei de mâine. Faţă de ceilalţi candidaţi eu am o viziune asupra României, asupra fiecărei zone din ţara aceasta şi cred că ajutat de echipa mea o vom putea duce la îndeplinire. În viziunea mea văd o întregire a României, astăzi când avem trei milioane de români plecaţi în străinătate şi două milioane care îi aşteaptă acasă. România astăzi arată ca o familie destrămată. Fiind cadru universitar mă doare când aud studenţii care spun că vor să îşi caute de muncă în străinătate. Tot ce am acumulat în străinătate, studiile mele, trebuie să le pun în slujba ţării. Nu pot să las România destrămată, tinerii noştri să plece în continuare şi nu pot să la România pe mâna unor oameni, să nu zic că sunt răutăcioşi, dar nu au nici un fel de viziune”, a declarat William Brînză.
Saracul om… el poate chiar spera…