Deputatul PSD Tamara Ciofu a depus marți, 30 septembrie, o interpelare prin care solicită Ministerului Finanțelor Publice eliminarea impozitului de 16% a câștigurilor rezultate din dobânzile din depozitele bancare.
Măsura propusă de deputatul botoșănean este sprijinită și încurajată de reprezentanți ai Băncii Naționale a României și așteptată de mediul deafaceri și investitori dar și de consumatorii de rând. Scopul acesteia este stimularea economisirii în bănci, iar pe termen lung, repornirea creditării și, astfel a investițiilor și consumului.
”Eliminarea impozitării dobânzilor la depunerile bancare nu vine doar în sprijinul marilor companii sau marilor întreprinzători. Consumatorii de rând, cei care reușesc să economisească din veniturile lor nu se vor mai feri să își depună banii la bancă iar investitorii, fie ei mari sau mici, români sau străini vor putea face depozite în bănci fără riscul ca statul să le ia înapoi 16% din sumele depuse ”, a declarat deputatul PSD, Tamara Ciofu.
În prezent, băncile oferă la depozitele în lei dobânzi cuprinse între 2% şi 4% pe an. Scăderea abruptă a dobânzilor din ultimii doi ani a făcut ca în timp rata de economisire să se reducă. Dacă în perioada de criză economisirea creştea cu 25% pe an, acum a ajuns la 3%.
„Eliminarea impozitului pe dobânzi la depozitele bancare este o măsură care se înscrie în strategia de relaxare fiscală propusă de Ministerul Finanțelor și girată de guvernul Ponta. Scăderea CAS cu 5 puncte procentuale, mărirea salariului minim pe economie și anularea mai multor taxe și impozite au ca scop tocmai relansarea economică și crearea de locuri de muncă. Eliminarea impozitului pe dobânzi este o măsură complementară, ce vine în sprijinul tuturor celor care vor să pună un ban deoparte dar care nu vor să dea la bănci ceea ce câștigă din dobânzi.”, a declarat Tamara Ciofu.
Este o initiativa excelenta. Sper sa fie si aprobata de ,,alesii nostri,, .