Proiectul privind schimbarea vicepreşedinţilor de Consiliu Judeţean va fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei din luna octombrie, potrivit vicepreşedintelui Gheorghe Sorescu.
Acesta a declarat că proiectul nu a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de duminică, întruct nu avea caracter de urgenţă, însă, susţine Sorescu, nu se opune introducerii acestuia pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din octombrie. Problema, susţine oficialul CJ, este alta: în cazul în care proiectul va fi votat, activitatea în CJ va fi blocată până la întoarcerea preşedintelui Florin Ţurcanu din concediu.
„Nu am o problemă să convoc o ședință și să fie pe ordinea de zi schimbarea vicepreședinților. Partea interesantă este că suntem într-o situație aproape imposibilă. În contextul în care ar trece o astfel de hotărâre, activitatea consiliului se va bloca pentru că președintele este în concediu, iar atribuțiile sunt date prin dispoziția acestuia. Vicepreședinții nu sunt angajații aparatului de specialitate, ai consiliului. Ei sunt reprezentanţii consilierilor. Atunci președintele delegă niște atribuții: mai multe sau mai puține„, a spus Gheorghe Sorescu.
Un număr de 16 consilieri judeţeni au semnat pentru schimbarea vicepreşedinţilor Gheorghe Sorescu şi Cristian Achiţei.