DNA a pus ochii pe un senator de Botoşani. Vezi cine şi ce acuze i se aduc!

Serban MihailescuUn parlamentar de Botoşani a intrat în vizorul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Este vorba de senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, care este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Faptele ar fi fost comise în perioada în care avea calitatea de ministru, decembrie 2000 – octombrie 2003, când a ocupat funcţia de secretar general al Guvernului.

parlamentlike facebookPotrivit DNA, Mihăilescu l-ar fi determinat pe un alt ministru să semneze HG nr. 1473/2003, HG nr. 470/2004 şi respectiv Contractul de licenţiere Microsoft în condiţiile pe care le negociase în perioada în care îşi desfăşurase activitatea ca ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, respectiv acceptând oferta tehnică şi financiară transmisă de firma Fujitsu Siemens Computers, fără a-i aduce la cunoştinţă existenţa unor impedimente juridice decurgând din faptul că această firmă nu era unic distribuitor de licenţe Microsoft (pentru a beneficia de încheierea contractului prin încredinţare directă) şi fără a detalia modalitatea de stabilire a preţului, respectiv preţul practicat de Microsoft, discount-ul acordat în considerarea Guvernului României şi preţul de vânzare al Fujitsu Siemens Computers; în perioada aprilie – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane USD virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off – shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenţei pe care o avea, să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers).

În acelaşi dosar mai sunt anchetaţi alţi opt miniştri, printre care Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Valerian Vreme, Mihai Tănăsescu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *