Procurorii DNA descriu, în cadrul anchetei demarate marţi, metodele folosite de şefii APIA pentru a favoriza anumiţi fermieri din judeţ precum şi modalităţile de răsplată primite de conducerea instituţiei.
Astfel, Liviu Zaharia, directorul APIA, ar fi intervenit în sistemul informativ al instituţiei pentru a modifica o serie de date în vederea soluţionării în mod favorabil a unui control la un fermier din judeţ, ceea ce l-a scutit pe agricultor de anumite sancţiuni. Directorul instituţiei s-a folosit ilegal de o parolă de acces a unei angajate care gestiona dosarul fermierului respectiv.
„Totodată, există indicii potrivit cărora, Zaharia Liviu-Stelian ar fi zădărnicit un control ce viza legalitatea atribuirii de subvenții unui fermier și societății pe care o administra, demarat ca urmare a unei petiții. Pentru cea mai mare parte din suprafețele de teren incluse în dosarele depuse la Centrul Județean Botoșani A.P.I.A., fermierul respectiv nu ar fi deținut documente legale în baza căror să facă dovada clară a exploatării. Acesta a depus dosare de subvenționare atât în nume personal (50 ha), cât și al unei societăți comerciale (900 ha)”, se arată în comunicatul DNA.
În schimbul sprijinului pe care Zaharia Liviu Stelian l-a acordat unuia dintre fermieri, la sfârșitul lunii mai 2014, acesta s-a dus pe banii fermierului la un concert în Ungaria primind două bilete şi cazare pentru două persoane la un hotel din Budapesta.
De asemenea, în calitate de membru al comisiei de examinare, a Zaharia Liviu Stelian ar fi facilitat ocuparea funcției de consilier debutant în cadrul APIA Botoșani a unei persoane apropiate unui fermier.
Liviu Zaharia a fost reţinut şi propus pentru arestare preventivă fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite, în formă continuată și luare de mită.
3 thoughts on “Concerte şi cazare în străinătate pe banii fermierilor pentru conducerea APIA. Vezi ce au mai primit mită şefii instituţiei!”