Asistenții medicali de la Spitalul Județean, promovați în grad principal, nu vor primi prea curând drepturile salariale rezultate în urma promovării. Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean, a declarat că bugetul spitalului nu permite la această dată angajarea acestor cheltuieli suplimentare. El spune că în cazul în care va fi realizat contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate în întregime, atunci vor fi acordate şi drepturile salariale celor 117 asistenţi medicali.
„Consider că este un drept al asistenților care trebuie acordat, dar să existe o posibilitate financiară. Dacă toți din acest spital, medici, asistenți și conducere vom întreprinde toate demersurile să realizăm contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, să luăm toți banii contractaţi, consider că va fi suficient să acordăm aceste drepturi„, a spus Mihai.
Cel mai probabil, cei 117 asistenţi medicali îşi vor primi drepturile băneşti legale din ianuarie 2015.
Efortul financiar pentru plata acestora se ridică la peste 114.000 lei lunar. Asistenţii medicali au protestat, luni, la conducerea spitalului şi spun că de un an de zile trebuiau să primească salariile majorate, după promovarea în grad, lucru care nu s-a întâmplat nici la această dată.