Doi soţi din municipiul Botoşani au fost condamnaţi definitiv, marţi, de judecătorii Curţii de Apel Suceava, pentru evaziune fiscală, după ce au făcut bişniţă cu maşini second hand aduse din străinătate.
Mihai şi Cristina Ioana Ardeleanu au fost condamnaţi la câte patru luni de închisoare cu suspendare şi au fost obligaţi să plătească Fiscului 57.947 de lei, impozit pe venit precum şi 10.736 dobânzi şi penalităţi. Sentinţa este mai blândă faţă de cea a Tribunalului Botoşani care le-a aplicat pedepse de câte şase luni de închisoare cu suspendare
Cei doi sunt acuzaţi că, în perioada 2008-2011, au adus mai multe autoturisme din ţările occidentale şi le-au vândut în Botoşani către diferite persoane fizice.