Botoşăneanul Mihai Marineac se poate lăuda cu multe realizări din viaţa sa, însă, ca mai toţi centenarii, veterani de război, e destul de zgârcit cu laudele de sine. Bărbatul, născut în satul Cerbu, comuna Copălău, a împlinit pe 18 septembrie 100 de ani, motiv din care, în urmă cu câteva zile, Asociaţia Veteranilor de Război (AVR) l-a anunţat că trebuie să se pregătească de vizită.
Cum are o familie numeroasă şi o gospodărie aranjată cu de toate, nu i-a fost greu să-i întâmpine de ziua sa pe reprezentanţi ai Prefecturii, Garnizoanei, Centrului Militar Judeţean, pe primarul din comună, dar şi pe generalul Gheorghe Prăjinaru, preşedintele AVR.
Emoţia momentului a fost întreţinută de cadourile făcute de musafiri, tradiţionalul toiag cu tricolor dăruit din partea prefectului Costică Macaleţi, drapelul oferit de garnizoană, dar şi diplome, plachete şi chiar sume de bani. Gazda nu s-a lăsat mai prejos şi a scos pe masă, pe lângă vinul şi ţuica făcute după reţetele lui nenea Mihai, şi un tort de dimensiunile potrivite unei astfel de vârste.
Rugat să povestească despre el, centenarul din Copălău spune cum, în timpul războiului, a fost rănit la un picior de o schijă şi, ajungând la spitalul din Iaşi nu a putut suporta ce vedea şi auzea. „Măcel a fost, dragi copii. Să ne ferească Dumnezeu să se mai repete aşa ceva. Nu am putut suporta răcnetele şi durerea celor de acolo. Şi afară şi înăuntru, în spital. Am plecat şi am spus că mă pansez în altă parte.”, povesteşte Mihai Marineac. Luat prizonier, caporalul de pe atunci a evadat „cu ajutorul lui Dumnezeu”, Cel de Sus fiind, aşa după cum mărturiseşte, şi secretul longevităţii sale.
Mihai Marnieac are, nici mai mulţi nici mai puţini decât 7 fii, 25 de nepoţi şi 40 de strănepoţi. Strada pe care stă în Copălău este numită „cartierul marinecilor” de către consăteni. Povesteşte cu drag despre familia sa numeroasă şi nu ascunde că uneori strănepoţii i se adună în jur ca să-l asculte cum povesteşte despre război.
Sănătos, actualul plutonier adjutant în retragere, nu se plânge de vreo durere, doar că oboseşte cam repede şi se aşează pe scaun ca să-i privească în tihnă pe musafiri. Nu e prea vorbăreţ. „În 100 de ani multe s-au întâmplat, dar au trecut.”, spune bătrânul, atunci când e invitat să povestească despre viaţa sa.
