Deputatul liberal Costel Şoptică a salutat, miercuri, decizia deputaţilor de a respinge Ordonanţa de urgenţă „prin care traseismul politic al aleşilor locali ar fi devenit legal”.
Şoptică susţine că „rezultatul votului arată că şi deputaţi din cadrul arcului Puterii au refuzat să gireze Ordonanţa Guvernului Ponta, dându-şi seama că este un act normativ injust, imoral şi cu grave consecinţe pentru credibilitatea lor politică”.
„În acest fel, s-au creat premisele pentru ca şi în Senat, camera decizională, proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei să fie respins definitiv. Prin această inconsecvenţă a PSD, care a promovat şi susţinut OUG nr. 55/2014, dar nu a votat-o, aleşii locali, care ar vrea să profite de porţile deschise către traseism, se pot compromite în faţa propriilor alegători”, a declarat Costel Şoptică.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală. Prin acest act normativ se aduceau modificări la Legea nr. 393 din 2004 privind Statutul aleşilor locali, astfel că aceştia ar fi avut posibilitatea de a migra de la un partid la altul fără a-şi pierde mandatul.
Ca lege organică, proiectul avea nevoie de 202 voturi pentru, dar a primit doar 195 de voturi.
bine ca nu a cazut deszapezirea de la darabani de 20 miliarde pe an dom deputat excroc