Preşedintele PNL Botoşani acuză bătălia murdară pe care o duce PSD pentru atragerea consilierilor locali, viceprimarilor şi primarilor. Florin Ţurcanu a spus, luni, că PSD promite consilierilor funcţii de directori la instituţii din subordinea Consiliului Judeţean, instituţii care nu au nicio treabă cu Primăria Botoşani şi unde directorii sunt numiţi prin dispoziţia preşedintelui CJ. Promisiunile merg, mai spune liderul PNL, până la angajarea copiilor consilierilor, dacă trec în barca PSD.
„Îmi este greu să înţeleg cum un consilier municipal nu înţelege legislaţia. Cum poţi să crezi nişte minciuni gogonate spuse de un tânăr primar care nu citeşte legislaţia. Şi cred. Oamenii ăştia ai noştri, din PNL, PC, PDL cred minciunile astea. Pe un alt consilier îl pune director la Drumuri„, a spus Ţurcanu.
Preşedintele PNL Botoşani se oferă singur ca în cazul în care Klaus Iohannis nu câştigă preşedinţia României, să ajute PSD la formarea unei majorităţi în Consiliul Judeţean.
„Dacă nu câştigă Iohannis preşedinţia, le dau eu majoritate. Fac această promisiune. Este corect dacă au guvernare să aibă şi majoritatea, ca să ducă la îndeplinire ceea ce vor să facă. Propun un proiect de hotărâre şi schimb vicepreşedinţii. Pun doi vicepreşedinţi de-ai lor ca să aibă majoritatea. Le dau eu, dacă asta îşi doresc, dar nu prin şantaj şi promisiuni„, a spus Ţurcanu, care a adăugat că îi va ajuta şi pe consilierii care doresc să plece din PNL, fără să piardă mandatul.
El este convins, însă, că Klaus Iohannis va câştiga alegerile din noiembrie.