Ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, a oferit distincţia „Salvatorul de onoare al anului” unui pompier botoşănean.
Este vorba de plutonierul major Dorel Ciprian Guşilă, de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” Botoşani, pentru profesionalismul şi prezenţa de spirit dovedite în acţiunea de salvare a două persoane căzute într-un puţ, la o adâncime de peste 16 metri.
Distincţia a fost oferită în cadrul manifestărilor organizate de Ziua Naţională a Pompierilor.