Nico a fost unul dintre capurile de afiş al serii de vineri a SeptemberFest. Cunoscuta artista a urcat pe scenă după ce s-a fotografiat cu fanii, printre ei şi cei doi viceprimari ai municipiului, care s-au întreţinut minute în şir cu artista.
Ajunsă acolo unde îi place cel mai mult, pe scenă, Nico a rămas surprinsă de publicul botoşănean şi a cântat o paletă largă de ritmuri, de la melodii din repertoriul internaţional până la hore. Ea a venit însoţită de două dansatoare ce au stârnit imaginaţia publicului masculin.
La sfârşitul spectacolului a chemat pe scenă mai mulţi copii, care au dansat împreună cu dansatoarele ei.