Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Cristian Cucoreanu, a tras un semnal de alarmă, joi, la o întâlnire cu directorii de şcoli: tot mai mulţi minori dispar de la domiciliu. Potrivit lui Cristian Cucoreanu, de la începutul anului şi până în prezent au fost semnalate 140 de cazuri de minori dispăruţi, trei dintre aceştia nefiind încă găsiţi.
„Trei nu i-am găsit, dar îi găsesc zilele următoare. Toţi trei sunt minori între 15 şi 17 ani, în speţă fete. Două sunt de la centrul de plasament, cărora le place viaţa şi care au dispărut de cel puţin zece ori de acasă. Ne gândim dacă trebuie să sancţionăm cadrele didactice, iar din punctul meu de vedere factorii sunt mult mai ampli. Am discutat la toate şedinţele şi educaţia vine în primul rând de la familie, şcoală, biserică şi nu în ultimul rând de la poliţie. Dar până ce intervenim noi deja este foarte târziu. Suntem mijlocul coercitiv al statului şi nu întotdeauna măsurile pe care le luăm sunt plăcute„, a menţionat Cucoreanu.