Un senator de Botoşani este nemulţumit de salariul de care a beneficiat înainte de a fi parlamentar. El a deschis o acţiune pe rolul Tribunalului Botoşani prin care solicită obligarea unui serviciu din subordinea Consiliului Judeţean la majorarea salariului.
Procesul a fost intentat de senatorul PSD Doina Federovici, alături de alte trei persoane, împotriva Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor.
Social democrata a lucrat în cadrul acestei instituţii până să ajungă vicepreşedinte la CJ şi ulterior senator, iar în prezent postul îi este rezervat, contractul de muncă fiind suspendat.
Chiar şi aşa aceasta solicită de la fostul său loc de muncă un spor de dispozitiv de 25% din salariul de bază. Motivarea cererii este că celelalte categorii de salariaţi din cadrul instituţiei îl primesc şi reprezintă o discriminare faptul că nu este acordat tuturor angajaţilor.
Iniţial cei patru salariaţi au făcut o adresă Consiliului Judeţean prin care solicitau acordarea sporului, însă instituţia a respins solicitarea menţionând că legea care stă la baza salarizării personalului contractual, din cadrul serviciului din subordine, nu prevede acordarea unui asemenea spor.
” În cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor sunt trei categorii de salariaţi, funcţionari publici, angajaţi contractuali şi foşti poliţişti. În momentul în care aceşti foşti poliţişti au fost preluaţi de serviciile judeţene, li s-au acordat toate sporurile pe care le aveau la acele structuri. Acum ceilalţi salariaţi, funcţionarii publici şi contractuali, au considerat că sunt discriminaţi pentru că cealaltă categorie primeşte un spor de dispozitiv şi practic prestează aceeaşi muncă. Eu figurez ca angajată a instituţiei, cu contractul de muncă suspendat după ce am devenit parlamentar şi după încheierea mandatului mă voi întoarce la locul meu de muncă de bază. Eu fac parte din această acţiune în instanţă pentru că, la un moment dat, mă voi prezenta la locul de muncă, va trebui să am aceleaşi drepturi salariale ca şi ceilalţi colegi. Procesul a fost formulat de mine pentru că eu sunt cel mai vechi angajat contractual din cadrul instituţiei„, a declarat Doina Federovici.