Peste 100 de filtre ale Poliţiei. Vezi urmările!

razie politisti rutieri botosaniPolitistii botosaneni au continuat si sambata acţiunea “Blocada”. Ei au constatat peste 70 de infracțiuni și au aplicat peste 1.400 sancțiuni contravenționale.

În judeţ, în urma celor 61 acţiuni desfăşurate, la care au participat în medie, zilnic, peste 200 de poliţişti, au fost constatate 72 de infracţiuni, dintre care 14 de natură judiciară, 22 economico-financiare,  11 la regimul circulaţiei rutiere şi 25 alte genuri de fapte.

Peste jumătate din infracţiuni au fost constatate în flagrant. Polițiștii au desfăşurat peste 570 controale la unităţi comerciale şi 4 percheziţii domiciliare.

Poliţiştii rutieri au instituit 101 filtre, iar în urma verificărilor efectuate a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, în cazul a 58 conducători auto. Au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.

Pentru abaterile de natură contravenţională constatate, poliţiştii au aplicat 1.425 sancţiuni, în valoare totală de 683.404 lei.

Dintre acestea, 118 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 339 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite iar alte 48 sancţiuni au fost aplicate pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

like facebookCele mai multe sancţiuni, respectiv 915, au fost aplicate de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 11 dintre acestea fiind pentru consum de alcool şi 401 pentru viteză excesivă.
Ca măsuri complementare, au fost confiscate 4.895 pachete de ţigarete.

Valoarea totală a bunurilor confiscate este de peste 169.370 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *