O ambulanţă a fost solicitată, miercuri la amiază, la Tribunalul Botoşani, după ce unui bărbat i s-a făcut rău în sala de judecată. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, era martor într-un dosar ce avea termen de judecată, miercuri, la instanţă şi s-a prezentat dimineaţă în sala de judecată.
În timp ce aştepta să fie audiat, i s-a făcut rău acuzând o stare de leşin.
Cei prezenţi în sală au sunat la 112 şi au solicitat intervenţia cadrelor medicale. O ambulanţă a sosit la faţa locului, iar medicul i-a acordat primul ajutor, însă justiţiabilul a refuzat transportul la spital, preferând să meargă acasă însoţit de o cunoştinţă. Potrivit martorilor incidentului, bărbatul a spus că suferă de diabet.