Şeful oficiului juridic al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, Victor Niţu, a încercat să îşi pună capăt zilelor, în urma acuzaţiilor de înşelăciune la adresa sa.
Victor Niţu ar fi încercat de fapt să se sinucidă în curtea mamei sale din localitatea Liteni, aruncându-se în fântână. A fost scos după aproximativ 30 de minute de către vecinii din zonă, iar familia pentru a ascunde incidentul a declarat reprezentanţilor serviciului de Ambulanţă, sosit la faţa locului, că este de fapt un fântânar din judeţul Botoşani, venit să cureţe fântâna.
Medicii din Suceava l-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, contuzie de coloană cervicală şi contuzie hemitorace.
Niţu este suferind de Diabet Zaharat de tip II, iar din cauza stresului a suferit şi o criză diabetică. A fost internat la secţia de Diabet a Spitalului Judeţean pentru tratament de specialitate, unde a stat până pe 28 august, fiind externat la cerere.
x-men frate :))
sa se sinucida ca nu o sa il planga nimeni pe nenorocit !