Viceprimarul Cătălina Lupaşcu îl acuză pe primarul Ovidiu Portariuc că se crede stăpân peste Consiliul Local al municipiului Botoşani. Ea a afirmat că primarul a cerut oprirea publicării ordinii de zi a şedinţei de Consiliu Local, programată iniţial pe 28 august, ceea ce face ca şedinţa să nu mai aibă loc.
Viceprimarul susţine că pe ordinea de zi erau două proiecte mai importante, respectiv majorarea burselor şcolare şi o rectificare bugetară. Cătălina Lupaşcu crede că motivul pentru care şedinţa a fost blocată ţine de numirea unui nou consilier în locul lui Marius Cristescu, care a demisionat săptămâna trecută, în vederea stabilirii unei majorităţi în CL, asta în condiţiile în care Cristescu era de partea taberei PNL-PDL.
„Mi-aş dori ca domnul Portariuc, care nu face altceva decât sâ calce în picioare tot ce înseamnă democraţie, să aducă şi argumente pertinente privitoare la decizia domniei sale. Am obosit să ne jucăm în Consiliu Local de-a majoritatea şi îl rog pe domnul primar să se ocupe de administraţie, să se ocupe de proiectele pentru municipiul Botoşani, proiecte şi strategii care după doi ani nu au fost puse pe masa consilierilor locali. Cred că e timpul să dovedească într-un an şi opt luni, cât mai mare până la finalul mandatului, dacă ştie să facă administraţie„, a spus Cătălina Lupaşcu.