Meteorologii au emis, vineri, la ora 12,00, o avertizare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă toată ţara.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de pe 23 august, ora 3,00 şi până pe 24 august, ora 23,00, „vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, după cum urmează: vineri noaptea (22/23 august) şi pe parcursul zilei de sâmbătă (23 august) în Oltenia, Muntenia, precum şi în zona de munte, sâmbătă noaptea îndeosebi în regiunile vestice, iar duminică (24 august), local, în majoritatea regiunilor. Se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp”.