Numărul salariaţilor din judeţul Botoşani, la sfârşitul lunii iunie 2014, a fost de 51.510 persoane, în crestere cu 189 persoane faţă de iunie 2013 şi în crestere cu 147 persoane faţă de mai 2014, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică.
Câştigul salarial mediu brut în luna iunie 2014 a fost de 1667 lei/salariat, in crestere cu 16 lei fata de mai 2014 şi in crestere cu 83 lei comparativ cu iunie 2013.
Câştigul salarial mediu net în luna iunie 2014 a fost de 1208lei/salariat, în crestere cu 11 lei faţă de mai 2014, şi in crestere cu 58 lei comparativ cu iunie 2013.
Câştigul salarial mediu brut realizat în iunie 2014 la nivelul judeţului Botoşani este mai mic cu 667 lei/salariat faţă de media pe ţară, iar câştigul salarial mediu net mai mic cu 479 lei/salariat.
La sfârşitul lunii iunie 2014, conform datelor comunicate de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, în judeţul Botoşani au fost înregistraţi 7101 şomeri, din care 4383 bărbaţi şi 2718 femei. Faţă de luna precedentă, numărul şomerilor înregistraţi a crescut cu 142 persoane (+48 bărbaţi şi +94 femei). În raport cu iunie 2013, numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iunie 2014 este mai mare cu 28 persoane(+129 bărbaţi şi -101 femei ).
Din totalul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iunie 2014, 280 sunt cu studii superioare, 1449 cu studii medii şi 5372 muncitori. De remarcat că doar 20,3% din total sunt indemnizaţi conform legii (date comunicate de A.J.O.F.M. Botoşani).
Rata şomajului la finele lunii iunie 2014 a fost de 4,5 % ,mai mare cu 0,1% de luna anterioarã şi egala cu cea din iunie 2013.