Doi tineri, cercetaţi pentru incendierea unei discoteci, s-au mai ales cu un dosar, după ce au bătut un martor din dosar.
Alexandru A, de 27 de ani şi Costel C, de 23 de ani, sunt judecaţi pentru distrugere după ce au incendiat o discotecă, o pizzerie şi două maşini aparţinând unui om de afaceri din Flămânzi. Pe parcursul judecăţii au fost audiaţi mai mulţi martori, printre care şi Florin C, barman la discotecă.
Cei doi inculpaţi au vrut să îl intimideze pe martor, iar la sfârşitul lunii iulie l-au lovit cu pumnii şi picioarele. Acum au fost trimişi în judecată într-un alt dosar pentru comiterea infracţiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, iar procurorii au cerut arestarea preventivă.