Contre, luni, în ședința extraordinară de Consiliu Local între consilierul PSD, Mihai Tincu și viceprimarul Cătălina Lupașcu. Consilierul local s-a declarat nemulțumit de modul cum viceprimarul s-a ocupat de organizarea Summer Fest, dar și de faptul că până la această dată s-a schimbat de două ori data de organizare și i-a spus că mai bine festivalul și-ar schimba denumirea în „Neverfest”și nu September Fest Botoșani.
„Nu am de ce să fiu mulțumit pentru asemenea atitudini copilărești, pentru că faceți politică în Consiliul Local. Nu știu dacă locuitorii acestui oraș or să fie mulțumiți. Ați avut o sarcină concretă de viceprimar și nu ați fost în stare să o faceți„, a spus Tincu.
Viceprimarul i-a răspuns că festivalul era să se transforme în Neverfest pe iniţiativa primarului.
„La momentul în care mi-a dat spre organizare acest eveniment, nu avea nimic în contul primăriei pe partea de sponsorizări. Probabil tema dumneavoastră la partid este ca in fiecare zi să spuneti poezia prin care viceprimarii nu fac absolut nimic şi că de fapt nu suntem în stare. Ne-am fi dorit ca dvs., ca și consilier local care vine din zona privată, să fi pus un bănuț în contul primăriei pentru sponsorizare. Bănuiesc că nu ați făcut acest demers„, a spus Lupașcu, care i-a spus că personal va trece pe la firma consilierului pentru a solicita sprijin financiar pentru organizarea evenimentului.
Declarația l-a iritat pe consilier , care i-a răspuns: „Niciodată nu o să vă dau niciun leuț„.