Un tânăr, de 24 de ani, a fost condamnat la închisoare pentru trafic de minori, după ce şi-a obligat prietena să se prostitueze.
Viorel Alexandru Nichita, din comuna Cristineşti, a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare, în timp ce un alt inculpat din dosar, Constantin Bogdan Crihan, din Suceava, a primit o pedeaspă de cinci ani de închisoare. Inculpaţii au fost obligaţi de instanţă să îi plătească minorei 40.000 de lei daune morale. Decizia nu este definitivă.
Totul a început după ce Viorel Alexandru s-a împrietenit cu o fată din localitate, în vârstă de 17 ani, iar în toamna anului 2012 au mers împreună în oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava. Au stat în mai multe apartamente, iar pentru a face rost de bani şi-a convins partenera să se prostitueze, sumele încasate fiind cuprinse între 50 şi 200 de lei de la fiecare client.
Tânărul îi făcea rost de clienţi, majoritatea fiind cunoştinţe ale sale, însă încasa toţi banii, iar când fata primea bani de la clienţi direct, el îi cerea întreaga sumă. De la prietenie s-a ajuns la violenţe, iar fata a ajuns şi pe mâna altori proxeneţi. Banii câştigaţi uşor i-au făcut şi duşmani tânărului, iar la sfârşitul anului 2012 s-a întors la Cristineşti, însă minora a fost încredinţată lui Ionel Cancea, cei doi tineri împărţind banii de pe urma prostituţiei.