Rezervele Spitalului Judeţean, care au devenit funcţionale din luna iulie, sunt întrebate de botoşăneni. Pentru o rezervă modernizată fără dotări se plăteşte 20 lei pe pat, iar pentru una cu dotări 30 lei pe pat. Potrivit managerului Viorel Iliuţă, doar o rezervă a fost dotată cu frigider şi televizor graţie unui agent economic.
„Din banii pe care o să-i strângem vom încerca să le utilăm şi să le facem cu confort sporit. Am apelat la sponsorizări, iar o rezervă are televizor şi frigider. Într-o proporţie de 50%, banii vor folosi şi spitalului, pentru că este într-un deficit de finanţare cronică. Înainte de reabilitare existau rezerve cu plată în spital, dar nu aveau nici toaletă şi nici lavoar într-o încăpere separată. Nu erau nici paturi noi, saltele ori noptiere noi„, a spus Iliuţă.
Secţiile mari au în jur de şapte rezerve, iar cele mici trei. Într-o rezervă există două paturi.
Foarte bine, insa asa cum sunt rezerve cu un confort sporit fata de saloanele normale si pentru care se poate plati suplimentar, tot asa ati putea implementa si un sistem de plata pentru diverse medicamente sau interventii suplimentare. De exemplu pentru o endoscopie as prefera sa pot plati eu anestezicul si sa o faca in liniste si cu atentie decat sa ma tina treaz pentru ca nu au bani de anestezice si sa urle la mine sa inghit furtunul ala si pe deasupra o face si pe fuga si nu vede bine despre ce e vorba. Sau alt exemplu daca am nevoie de un RMN ca sa fiu mai sigur de diagnostic atunci vrea sa il pot plati si sa il fac, nu sa mi se spuna ca e doar pentru urgente, pentru ca aparatul ala nu e folosit in continuu la urgente.