Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va declanşa o anchetă în cazul adolescentului aflat în grija unui asistent maternal, care s-a accidentat la piscină. Alexandru Colbu, directorul adjunct al DGASPC Botoşani, a declarat că cercetarea va începe după ce adolescentul de 17 ani va fi stabilizat.
„Nu s-a făcut încă cercetarea ca să vedem cum a ajuns acolo, dacă ştia asistentul maternal. Băiatul este totuşi mare, are aproape 18 ani. Dacă se va face vinovat, asistentul maternal va suporta rigorile legii„, a spus directorul adjunct al DGASPC.
Băiatul se află în comă după un accident suferit la pisicina Hotelului Maria.