Apartamentul, situat la etajul IV al unui bloc de pe strada George Enescu din municipiul Botoşani, a fost distrus parţial în incendiu, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric generat de un aparat electric (ventilator) lăsat sub tensiune, nesupravegheat. Când s-a produs incendiul, proprietarii nu erau acasă. Vecinii au fost cei care au observat fumul şi au anunţat pompierii.
Spre locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă şi o autospecială de intervenţii şi salvare de la înălţime.
La sosirea gărzii de intervenţie, pe geamurile apartamentului ieşea un fum negru, înecăcios, semn al arderii incomplete. Salvatorii au intervenit pentru stingerea incendiului, care se manifesta într-un dormitor, după ce au deblocat uşa de acces în locuinţă.
Incendiul a fost stins în mai puţin de 30 de minute, înainte ca flăcările să se extindă şi la bunurile din celelalte încăperi ale apartamentului. Pagubele au fost estimate la cca. 20.000 lei. Prin intervenţia promptă a pompierilor au fost salvate bunuri în valoare de aproximativ 300.000 lei.