Accident grav cu rănirea a doi tineri de 18 ani, în localitatea Cristineşti. În timp ce conducea un autoturism pe DJ 298, în localitatea Cristinești, judeţul Botoşani, un tânăr de 18 ani, din municipiul Botoşani, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare în zona unui sector de drum cu o succesiune de curbe, pierde controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autovehiculul părăsește partea carosabilă, se izbeşte într-un stâlp, după care se răstoarnă.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum şi a unei tinere de 18 ani, din comuna Cristineşti, judeţul Botoşani, pasageră pe locul dreapta față, în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
El este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.