Primarul Ovidiu Portariuc a declarat, luni, că Festivalul Summer Fest va fi organizat luna aceasta, în ciuda piedicilor puse de consilierii locali ai PNl şi PDL. La această dată nu se cunosc care sunt artiştii care vor evolua pe scenă, ci doar locaţia şi data evenimentului. Manifestarea va avea loc între 21 şi 24 august, în Centrul vechi al municipiului.
„Vom merge înainte, chiar dacă unii ne pun piedici şi încearcă să ne oprească în orice proiect încercăm să facem. Căutăm nişte soluţii şi în câteva zile vom aduce la cunoştinţă programul„, a spus Ovidiu Portariuc.
Potrivit edilului, o echipă din cadrul Primăriei Botoşani se va ocupa de organizarea evenimentului.
Anul acesta, manifestarea ar urma să fie organizată doar cu bani din sponsorizări şi nu din bugetul local.