Primii minori, de 14 ani, ce au fost cercetaţi în stare de arest preventiv au fost condamnaţi, joi, de Judecătoria Botoşani la o măsură educativă.
Judecătorii au stabilit ca timp de un an, Florin R şi Florin H să fie internaţi într-un centru educativ, după ce ambii au fosst arestaţi preventiv la începutul lunii aprilie fiind acuzaţi de tâlhărie. Părinţii celor doi vor trebui să achite victimilor 1600 de lei daune.
Potrivit anchetatorilor, atacurile au avut loc la mijlocul lunii martie, în zona Pietonalului Transilvaniei din municipiu, când suspecţii au acostat doi copii, pe care i-au lovit şi le-au furat telefoanele mobile.
Modul de acţiune a celor doi precum şi traumele suferite de victime au făcut ca procurorii să ceară arestarea preventivă, iar judecătorii au admis cererea. Cei doi minori au mai fost susţinuţi de alţi doi cu vârste de 12 ani, însă cei din umă nu răspund penal aşa că au fost internaţi într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.