Un fost primar a fost reclamat de actualul executiv la Agenţia Naţională de Integritate şi în instanţă, după ce şi-ar fi concesionat, în timpul mandatului, un depozit de cereale. Sorin Scutariu, primarul comunei Mitoc, susţine că fostul primar Vasile Capotă şi-a concesionat lui, în 1995, un depozit de cereale pe o perioadă de 30 de ani.
Mai mult decât atât, în urmă cu doi ani, fostul primar a semnat un contract de participaţiune cu societatea Premium Agri SRL prin care i-a vândut 250 de hectare de teren şi i-a subconcesionat depozitul de celereale încasând 50.000 de euro. Actualul primar susţine că subconcesionarea este ilegală şi, mai mult decât atât, la semnarea contractului de concesiune dintre Primăria Mitoc şi persoana fizică Vasile Capotă (foto stânga)s-a comis o ilegalitate, respectiv conflict de interese, lucru sesizat la ANI.
În instanţă, Primăria solicită anularea contractului de concesiune, printre motive fiind modul de întocmire a acestuia, instituţia având numai obligaţii, precum şi faptul că valoarea chiriei este una modică, 39 de lei pe an la un spaţiu de 1000 de metri pătraţi construit şi faptul că fostul prima înregistrează restanţe din 2010.
Mai mult decât atât, se solicită actualizarea chiriei la preţul pieţei şi plata de către fostul primar a unei sume de 40.000 de lei pentru toată perioada cât a folosit depozitul.
” Este greu de crezut o aşa chirie, 39 de lei pe an pentru toată suprafaţ. Acum am calculat prejudiciul la 40.000 de lei studiind şi alte contracte de concesiune pe care le are încheiate Primăria. Vrem banii şi să reziliem contractul”, a declarat Sorin Scutariu (foto dreapta).