Fostul viceprimar Cosmin Andrei l-a atacat, joi, în şedinţa de Consiliu Local pe cel care i-a luat locul, respectiv pe viceprimarul Eugen Ţurcanu. El a spus ca dacă Ţurcanu ar purta discuţii cu aparatul de specialitate nu s-ar ajunge la interpelări de şapte minute în Consiliu Local, multe dintre ele fără fundament, iar dacă viceprimarul s-ar ocupa de sarcinile de serviciu şi nu de vizite pe teren, poate nu ar mai veni cu interpelări „care frizează absurdul în Consiliul Local”.
„O solicitare expresă către domnul viceprimar Eugen Ţurcanu: aş dori să prezentaţi către Consiliul Local o situaţie a câinilor comunitari din municipiu, pentru că ştiu că dvs. aveţi în coordonare această activitate şi cunoştineţele necesare pentru că aţi activat ca director al Direcţiei care gestiona această activtate şi poate dacă nu aţi fi luat din personalul de acolo pentru a-l angaja pe post de şofer al dvs. domnii de acolo şi-ar face treaba şi ar putea captura până la organizarea unei licitaţii. Nu mai veniţi cu interpelări, stimaţi colegi, în Consiliul Local când îl aveţi pe colegul dvs. în executivul primăriei care poate pune aparatul de specialitate sau direcţiile din subordine la treabă. Dacă s-ar ocupa de sarcinile de serviciu pe care dvs. l-aţi ales şi nu ar mai face vizite fără fundament la Cornişa, dacă nu ar verifica faianţa de pe străzi sau plăcuţele care sunt puse la fântânile arteziene, lucruri care nu ţin de atriuţiile sale de serviciu, poate nu ar mai veni cu interpelări care frizează absurdul în Consiliul Local”, a menţiont Cosmin Andrei.