Poliţiştii de investigaţii criminale din judeţul Botoşani au identificat, miercuri, două persoane în timp ce încercau să înşele o femeie de 87 ani, prin metoda ,,Accidentul”.
În fapt, la data de 30 iulie, în jurul orei 14.00, o femeie de 87 ani, din localitatea Ştefăneşti, judeţul Botoşani a fost contactată telefonic de către un bărbat care s-a recomandat ca fiind nepotul său şi, sub pretextul că ar fi provocat un accident rutier şi că a fost arestat, i-a solicitat suma de 3.000 lei, în vederea clarificării problemelor.
Totodată, bărbatul i-a solicitat acesteia să aştepte în faţa locuinţei, întrucât urmează să ajungă acolo o persoană căreia va trebui să-i predea 1.500 lei (suma pe care bătrâna a spus că o deţine în locuinţă).
Tot ieri, în jurul orei 14.30, prin intermediul unui dispecerat taxi din municipiul Botoşani, s-a solicitat o deplasare către oraşul Ştefăneşti, comanda fiind preluată de un tânăr de 35 ani, taximetrist, care a primit de la dispecer şi numărul de telefon de pe care s-a solicitat deplasarea.
După ce a ajuns în oraşul Ştefăneşti, şoferul de taxi a contactat telefonic persoana care a efectuat comanda şi care i-a indicat să se prezinte la adresa bătrânei, aceasta din urmă urmând să-i înmâneze un plic în care se afla suma de 1.500 lei.
În continuare, taximetristului i s-a indicat să se deplaseze în municipiul Iaşi, pe Bulevardul Independenţei, unde să predea plicul cu bani unei tinere, iar pentru cursa efectuată să reţină 400 lei din cei 1.500 lei primiţi de la bătrână. Dându-şi seama că este posibil să asiste la consumarea unei infracţiuni de înşelăciune, şoferul de taxi a sesizat Poliţia.
În urma activităţilor desfăşurate cu maximă operativitate, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale – I.P.J. Botoşani au depistat pe raza municipiului Iaşi, în zona indicată de şoferul de taxi, o tânără de 25 ani, din localitatea Paşcani, judeţul Iaşi, în posesia acesteia fiind găsit plicul în care se află suma de 1.100 lei.
Aceasta a declarat că s-a deplasat în locul respectiv pentru a prelua suma de bani, la indicaţiile transmise telefonic de către un bărbat, cunoştinţă a sa, care se afla încarcerat într-o unitate de detenţie.
Continuarea cercetărilor a condus la identificarea lui D.M. de 25 ani, ca fiind persoana care a iniţiat apelurile telefonice şi care a indus-o în eroare pe bătrâna din localitatea Ştefăneşti. Asupra tânărului au fost găsite un telefon mobil şi o cartelă SIM.
În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelaciune, în vederea stabilirii tuturor participanţilor şi a întregii activităţii infracţionale a acestora.
Poliţiştii transmit mulţumiri conducătorului auto, taximetrist, pentru sprijinul acordat şi spiritul civic dovedit!
Totodată, reamintim că în perioada iunie – august 2014, poliţiştii botoşăneni desfăşoară la nivel judeţean, campania „ÎNŞELĂCIUNEA SUNĂ LA TELEFON! ÎNCHIDE-L! NU TE LĂSA ÎNŞELAT!”, având drept scop informarea cetăţenilor cu privire la modalităţile de prevenire a înşelăciunilor prin telefon.
Campania se axează pe trei module, vizând diverse moduri de operare ale acestui gen de infracţiuni : Metoda „Accidentul”, Metoda „Premiul”, Metoda „Taxi”.
În acest context, una dintre categoriile de persoane cărora se adresează conţinutul campaniei au fost chiar conducătorii auto care desfăşoară activităţi de transport în regim taxi, de care escrocii s-ar putea folosi pentru a-şi duce la îndeplinire activitatea infracţională.
Sursa: comunicat IPJ