Un bărbat, de 58 de ani, a fost dat în urmărire de poliţişti după ce familia sa a reclamat dispariţia. Ioan Mujdei are domiciliul în municipiul Constanţa, însă din data de şapte iulie s-a mutat la rude în Vlăsineşti.
O soră a bărbatului, din satul Sârbi, a reclamat, vineri, că fratele ei s-a dus de acasă în data de 14 iulie şi nu s-a mai întors.
Semnalmente: înălţime – 1,70 m, greutate – cca. 65 kg, ochi caprui, păr cărunt.
Îmbrăcămintea la data dispariţiei: şapcă neagră, cămaşă de culoare deschisă, cu mâneca lungă, pantaloni din stofă, negri; încălţat cu bocanci negri.