Poliţiştii au demarat o anchetă în cazul minorei, care la 13 ani a devenit mamă. Angajaţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie vor să afle cine este tatăl copilui, iar în cazul în care bărbatul răspunde penal, să îl cerceteze pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor.
” Ne-am sesizat cu privire la aspectele semnalate. Efectuatm cercetări pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtăror de cuvânt al IPJ Botoşani.
În paralel, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au declanşat o anchetă, urmând să afle informaţii despre modul cum copila îşi va îngriji noul născut precum şi situaţia familiei.
M. C. din satul Buhăceni, comuna Truşeşti, a ajuns, joi după-amiază, la spital acuzând dureri de burtă. Mama tinerei ce a însoţit-o la spital suspecta o tumoră, însă după primele investigaţii medicale s-a constat că de fapt aceasta este gravidă.
Mai mult decât atât, la câteva ore de la internare aceasta a născut.