Un ciclist pedalează 5.000 de kilometri pentru o acţiune caritabilă, iar sâmbătă a ajuns la Botoşani

anton duma cicilist botosani3Anton Duma, un haiduc în adevăratul sens al cuvântului îşi trăieşte viaţa pe bicicletă. A parcurs în ultimii ani, peste 5.000 de kilometri făcând turul Europei şi străbătând 35 de state.

A fost primul om care a ajuns la Moş Crăciun şi i-a dat un cadou, când toţi îi cer. La 48 de ani băcăuanul îşi îndeplineşte un vis pe care l-a avut la 4 ani, acela de a pedala şi de a ajuta lumea.

Nu a concurat niciodată profesionist pentru că nu a avut bani, cum nici acum nu are, însă vrea să redea omenia oamenilor, să arate că a fi om înseamnă să îşi ajuţi semenii.

Cu o bicicletă, încărcată cu 60 de kilograme de bagaje, s-a pornit în urmă cu o lună într-o nouă acţiune.

„Pedalez pentru Betania” este campania lănsată de o asociaţie a unui cetăţean olandez ce îşi propune să adune 5.000 de euro pentru sprijinirea tinerilor în situaţii de risc, în primă fază fiind vorba de 28 de tinere. Până acum Anton Duma a parcurs 2.853 de kilometri, într-un tur al României, iar sâmbătă a poposit în Botoşani.

A adunat 1200 de euro până acum, prin donaţii de la oamenii care vor să cumpere kilometri. Practic pentru fiecare kilometru pe care îl parcurge cere 1 euro. Donaţiile sunt trecute într-un caiet, oamenii sunt fotografiaţi precum şi banii şi pozele sunt postate pe paginile de socializare.

De la Botoşani îşi reconfigurează traseul, intenţionând să realizeze o buclă mai mică în centrul ţării, după ce până acum a parcurs România aproape de graniţe.

” Vreau să ajut să ofer sprijin unor omeni care chiar au nevoie, financiar şi emoţional. Pedalez pentru Betanie este un proiect al meu şi al unui cetăţean olandez, cetăţean de onoare al Bacăului, Am pornit pe 16 iunie din Bacău şi dacă cineva îmi cumpără un kiloemtru eu îl pedalez şi în felul acesta ajutăm. Am mers din Bacău, Roman, Iaşi, Vaslui, Bârlad Tecuci, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Olteniţa, Bucureşti, Ploieşti, Tâgovişte, Alexandria,  Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Defileul Dunării, apoi am urcat spre Arad, Timişoara, Satu Mare, Oradea, Sighetu Marmaţiei,  Campulung Moldovenesc, Gura Humorului, Suceava şi Botosani”,  a declarat Anton Duma.

anton duma cicilist botosani4anton duma cicilist botosani2anton duma cicilist botosani1anton duma cicilist botosani

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *