Managerul Spitalului Judeţean, Viorel Iliuţă, susţine că face echipă cu cei doi directori ai spitalului, respectiv cu directorul medical Mihaela Miler şi directorul economic Gheorghe Damian. Acesta a precizat că declaraţiile făcute de preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, cu privire la înlocuirea acestora îi aparţin.
„Declaraţiile alea îi aparţin. Nu pot să mi le asum. Normal că fac echipă cu cei doi directori: şi la bine, şi la rău. Nu am avut o discuţie cu dumnealui pe această temă. Deocamdată, până se va dovedi că este altfel, noi facem echipă„, a spus Iliuţă.
Managerul Spitalului Judeţean s-a reîntors săptămâna aceasta din concediu de odihnă.