A dus mâncare la mii de soldaţi prin tranşee, a făcut faţă bombardamentelor trecând la câţiva milimetri de moarte în repetate rânduri, a fost de patru ori luat prizonier de ruşi, dar a evadat, iar acum povesteşte toate acestea cu mult umor şi cu nostalgia aventurilor de altădată. Emilian Costiniuc s-a născut pe 24 iulie 1914 în comuna Ştiubieni şi şi-a sărbătorit joi împlinirea a 100 de ani. Alături de soţia lângă care, în 1997, a sărbătorit „Nunta de aur”, locotenentul în retragere a avut joi invitaţi de seamă, care i-au oferit cadouri în bani şi obiecte, diplome şi cadrul necesar pentru poveştile din război. Şi nu s-a lăsat rugat prea mult, amintind, cu o coerenţă demnă de invidiat, cum ducea mâncarea caldă soldaţilor din tranşee, le asigura armamentul, coordona evacuarea celor căzuţi, cu alte cuvinte, era cu siguranţă foarte îndrăgit de camarazii săi.
A trecut Prutul pe la Ţiganca, la ordinul mareşalului Antonescu, şi a constatat pe pielea sa noţiunea de „alianţă” a ruşilor. „Ei au considerat că noi ne-am predat, nu că le-am devenit aliaţi. Aşa se face că ne-au luat armele şi am devenit prizonierii lor. De patru ori am evadat, folosind orice moment de neatenţie a paznicilor şi am scăpat de ruşi abia când am ajuns în haine civile la o prietenă din Bucureşti.”, povesteşte „Miluţă”, cum îi spun apropiaţii. De altfel, în ani, singura patimă pe care a avut-o militarul Emilian Costiniuc a fost pentru sexul frumos; nu a băut în exces şi nu a fumat niciodată. Medaliat cu „Bărbăţie şi credinţă”, a rămas toată viaţa în armată, iar cei doi băieţi ai săi, acum de 66, respectiv 62 de ani, i-au urmat cariera ca ofiţeri în marina militară. Cel mai mic membru al familiei Costiniuc este nepotul de patru ani, care a fost prezent la ceas de săbătoare alături de bunicul centenar.
Întrebat ce îi place să facă de obicei, nea Miluţă povesteşte că iese din casă la plimbare, îşi cumpără presa şi o citeşte zilnic din scoarţă în scoarţă, fiind astfel foarte informat. În locuinţa sa actuală din Darabani, sărbătoritul a fost felicitat de primarul oraşului, de reprezentanţi ai Centrului Militar Botoşani, ai Asociaţiei Veteranilor de Război, Poliţiei de Frontieră şi ai poliţiei locale, dar şi de Robert Sorohan, trimisul prefectului la faţa locului. Acesta i-a oferit fericitului veteran o diplomă de excelenţă şi bine-cunoscutul de acum, baston cu tricolor. Doamna Costiniuc, acum în vârstă de 86 de ani, a supravegheat întreaga întâlnire, invitându-i pe toţi cei prezenţi la un pahar de şampanie.