Locul în care s-a produs accidentul de sâmbătă soldat cu moartea unui băiat de 14 ani a devenit, duminică, loc de pelerinaj.
Rude, prieteni și cunoștințele au vrut să îi aducă un omagiu adolescentului care a fost aruncat de pe bicicletă direct pe un stâlp de iluminat.
Acestea au pus în jurul stâlpului buchete de flori și numeroase lumânări.
Adolescentul de 14 ani din Cișmea care a decedat, sâmbătă după-amiază, la scurt timp după un accident de bicicletă, a avut un ghinion teribil. El a întors capul pentru câteva secunde pentru a se uita, în spate, la prietenii săi, afați tot cu bicicleta, însă roata din față a bicicletei sale a lovit o bordură.
Din cauza vitezei, puștiul a fost aruncat de pe bicicletă și proiectat în stâlpul de iluminat public de pe partea dreaptă a drumului. Practic, el a luat stâlpul în brațe, impactul fiind atât de mare încât și-a spart capul pe loc.
La fața locului, anchetatorii au găsit dinții adolescenților care au căzut după lovitura de stâlp.
Prietenii au sunat la 112, iar copilul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul de pediatrie. Pentru că starea era gravă, medicii au chemat un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Iași, dar a murit înainte de a fi urcat în aparatul de zbor.