Un bărbat de 47 de ani a fost preluat, duminică după amiază, de un elicopter SMURD şi transportat la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi cu traumatism cranian deschis. Aurel Timofte, din Rădăuţi Prut, a fost găsit lângă locuinţa sa în stare de inconştienţă. El a fost transportat la Spitalul Dorohoi, iar apoi la Spitalul Judeţean. Pentru că starea acestuia s-a agravat, medicii au decis să-l transporte cu elicopterul SMURD la Iaşi.
Potrivit cadrelor medicale, bărbatul se află în comă de gradul III-IV.
Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care victima a ajuns în această situaţie, însă, familia crede că acesta a fost agresat.