Tezele candidaţilor care au participat la examenul de bacalaureat, respectiv evaluarea naţională, vor fi recorectate. Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, a declarat că lucrările elevilor vor fi recorectate prin sondaj de către comisii ce vor fi stabilite la nivelul ISJ, la fiecare disciplină. Conducerea IŞJ vrea să vadă dacă notarea candidaţilor la cele două examene a fost corectă.
„Se vor face recorectări prin sondaj doar acolo unde au fost diferenţe mari în urma contestaţiilor. Diferenţele nu au depăşit două puncte. Au fost în limita admisă de metodologie„, a precizat şefa IŞJ.