Sistemul de admitere în liceu trebuie regândit, susţin cadrele didactice, pentru că nu este normal să fie admişi elevi cu media 2 şi care ulterior nu fac faţă programei de liceu. Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, a declarat că Ministerul Educaţiei anunţase ca din 2015 admiterea în liceu va fi validată doar celor care obţin peste 5 la examenul de evaluare naţională, însă nu crede că se va întâmpla lucrul acesta. Mai grav este faptul că elevii care au fost respinşi la şcolile profesionale au fost admişi la liceu, lucru care era cu totul invers cu mulţi ani în urmă.
„La evaluare sunt mulţi elevi cu note sub 5 şi obligativitatea învăţământului de zece clase ar trebui regândit sau regândit numărul de locuri din şcolile profesionale. Am ajuns anul acesta într-o situaţie paradoxală în care şcolile profesionale au făcut selecţia elevilor după un test şi cei care nu au intrat la profesională intră la liceu. Este un paradox. Niciodată nu se întâmpla aşa, era invers. Se pune problema că la liceele tehnologice sunt admişi cu medii între 2 şi 5. Dacă îl admit cu 2,50, cum să îl duc la şase în cei patru ani de liceu? Nu pot să recuperez materia din gimnaziu, am altă programă pe care trebuie să o parcurg. În primul rând, elevul acela nu este capabil să parcurgă programa de liceu, iar eşecul este total„, a menţionat Axinte.
Zeci de elevi din judeţul Botoşani au fost admişi anul acesta la licee cu medii de 2 şi 3.
–ei na!-cu astia ai norma didactica,altfel…tusa?
daca nu invata ramîne repetent si se intoarce la maicasa la coada vacii. asa functioneaza liceul. poate unii vor vedea ca liceul este totusi o scoala superioara celei de I-VIII .