Primarul Ovidiu Portariuc a criticat Consiliul Judeţean cu privire la finanţarea Spitalului Judeţean. El a declarat că finanţarea pe care o primeşte unitatea spitalicească de la CJ este de cel puţin de patru-cinci ori mai mică şi a cerut conducerii şefilor judeţului să renunţe la reabilitarea a 2 km de drum şi să scoată spitalul din impasul financiar.
„Nu poţi să aloci 14-15 miliarde lei vechi la Spitalul Judeţean, în loc de 50 cât ar fi normal şi firesc. Este mai simplu să tai, să închizi laboratoare de analize care nu sunt eficiente, să trimiţi personalul acasă. Personalul de acolo nu ştie la ce să se aştepte, iar măsurile anunţate fac ca aceşti asistenţi medicali şi medici să fie pe picior de plecare„, a menţionat Ovidiu Portariuc.
El a spus că săptămâna viitoare va pleca personal la Ministerul Sănătăţii, pentru a discuta problema Spitalului Judeţean şi a finanţării Urgenţelor de la Pediatrie. Portariuc susţine că în cazul în care acest lucru nu va fi posibil, va cere consilierilor judeţeni ai PSD să vină cu un proiect de hotărâre, un amendament la rectificarea de buget a CJ şi să se ia bani din alte zone şi să se dea spitalului.
„Nu putem închide spitale şi da oameni afară că un laborator nu este eficient economic. Trag un semnal de alarmă şi voi încerca să mă implic, să-i chem la dialog. Ministrul Sănătăţii a rămas fără cuvine când a auzit care este finanţarea de la CJ. Una din soluţii este un amendament la o rectificare bugetară a CJ, prin care CJ să renunţe la o parte din investiţii şi să aloce acei bani pentru spital anul acesta, astfel încât să asigurăm funcţionarea până va fi posibilă primirea unor sume de la bugetul central. Mi se pare o prioritate de prim rang. Renunţi la 2 km de drum în acest an şi salvezi un spital. Îmi pare rău că nu avem cum să acţionăm direct ca municipalitate. Nu avem nicio metodă„, a mai spus Portariuc.