Primarul Ovidiu Portariuc a aflat despre problemele cu care se confruntă sistemul sanitar botoşănean, după ce s-a prezentat cu fiul său, luni noapte, la Centrul de Primiri Urgenţe a Spitalului de Copii pentru o viroză respiratorie. Timp de mai bine de o oră cât au durat procedurile medicale, primarul spune că a discutat cu câţiva medici şi asistenţi despre măsurile pe care doreşte să le ia conducerea Spitalului Judeţean, printre care şi cea privind transformarea CPU în cameră de gardă.
„Este un fapt pe care l-am trăit pe propria piele. Am aflat cu stupoare că se pregăteşte desfiinţarea centrului de primiri urgenţe pentru copii şi mutarea acestuia la centrul de urgenţe la Spitalul Judeţean, deci comasarea celor două, ceea ce pentru mine este de neînţeles. Am aflat că cei de la Spitalul de copii, de la urgenţe, au un laborator pe care nu-l folosesc. Am fost de faţă şi am văzut cum la ora 2 noaptea s-a solicitat telefonic o maşină care să ia probele să le ducă la Spitalul Judeţean. Am întrebat şi eu care este raţiunea, mi s-a spus că este directivă venită de la conducere pentru eficientizarea activităţii. Deşi discutăm acolo de o investiţie de aproape un milion de euro pentru modernizarea acelei unităţi de primiri urgenţe copii, cu oameni pregătiţi, iată că se doreşte transformarea ei din centru de primiri urgenţe în linie de gardă. Laboratorul este închis deja. Am aflat că este o măsură de eficientizare economică şi vreau să transmit un mesaj şi să-i rog pe domnii Florin Ţurcanu şi Viorel Iliuţă să facă o difirenţă între logica economică şi logica ce se aplică în orice tip de activitate, mai puţin în sănătate. Nu putem opera cu aceeaşi logică cu care operăm, să spunem, la operatorul de apă. Trebuie un alt tip de abordare”, a declarat edilul, care i-a rugat pe cei doi să stea alături de părinţii care vin cu copii acolo, dar şi alături de personalul medical care este demoralizat, pentru a vedea situaţia reală.
Edilul susţine că prin această măsură, în cazul în care va fi aplicată, se va crea un disconfort enorm pentru părinţii care vor fi nevoiţi să-şi ducă copii la UPU al Spitalului Judeţean.
Portariuc a afirmat că personal va merge, împreună cu preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Costel Lupaşcu, la ministrul Sănătăţii pentru a cere finanţare pentru CPU de la Pediatrie.
În replică, conducerea Spitalului Judeţean susţine că nu s-a pus niciodată problema desfiinţării CPU de la Pediatrie.
„Punctul de lucru UPU- Pediatrie va funcţiona ca şi până acum şi se va asigura toate urgenţele medico-chirurgicale pediatrice indiferent de sursa de finanţare„, se precizează într-un comunicat al Spitalului Judeţean.